Ipocrizia loveste din nou II

Daca televiziunile, ziarele si oamenii nu se plictisesc sa dezbata acelasi subiect de 3 zile incoace, inseamna ca nici eu nu trebuie s-o fac. Adica, de ce si-ar duce cineva vietile linistite mai departe cand un asemenea caz e de nedeslusit si prinde la public? E necesar sa-l dezbatem la nesfarsit, sa desfacem firul in 4 si sa ne dam cu parerea aiurea chiar daca nu ne intereseaza in mod deosebit. Nu cred ca exista un om pe pamantul asta care este interesat cu adevarat de ce s-a sinucis Madalina Manole, unde, cand, cum si de ce a facut-o, dar e un subiect bun, tre’ sa batem fierul cat e cald. Problema e ca s-a cam racit.

Dar haideti sa vedem ce spun vedetele despre acest nefericit incident.

Elena Gherghe: „Într-o astfel de situaţie, cred că nu ai ce să spui, vorbele sunt de prisos, sincer…”

Ana Maria Ferentz: „Nu cred în ipoteza sinuciderii. O mamă nu îşi lasă copilul la vârsta de doi ani”

Daniela Gyorfi: „Este primul artist de care aud că se sinucide, dar nu este un gest de condamnat. Fiecare îşi alege drumul vieţii”

Inna: “Madalina Manole a fost artista copilariei mele. Sunt inca in stare de soc!”

Bianca Brad: „ Lumea judecă şi spune că tentativa de sinucidere este un act de laşitate, dar eu îl văd ca pe un act de curaj “.

Toate aceste comentarii mi se par stupide. Un om caruia chiar ii pare rau de ce s-a intamplat nu da interviuri pe aceasta tema. Sta in casa si plange, isi aminteste de ea cu oricine altcineva si in orice alt mediu decat cu un ziarist/moderator la televizor. E ca si cum ai facem o fapta buna si te-ai duce sa trambitezi la orice iti apare in cale. Chestiile astea nu se fac. Asta e doar un alt pretext pentru a mai aparea si ei undeva.

De exemplu Bianca Brad. Eu habar n-am cine-i Bianca Brad si nici nu sunt singura, dar cu ocazia asta am aflat. Uitati-va doar ce comentariu tampit a dat ea. A inceput gresit, a terminat la fel. In primul rand, lumea e libera sa aiba o parere, fie ea buna sau rea. Lumea poate sa judece cat si in ce fel vrea, ca doar d-aia au murit oameni in ’89, sa aiba lumea dreptul de a se exprima liber, nu sa taca. In mai toate comentariile pe care le-am citit scria ca noi nu avem dreptul sa judecam. Ba avem! Avem tot dreptul sa facem ce vrem noi, atata timp cat nu deranjeaza pe nimeni. Si-n al doilea rand, asta poate fi orice numai un act de curaj nu. De obicei, un om normal se sinucide cand are o groaza de probleme pe cap, cand vede ca n-are o alta alternativa, cand asta e ultima solutie si vede ca nu se mai poate descurca altfel. E lasitate curata, nici decum curaj. Asta doar daca omul e in deplinatatea facultatilor mintale si n-are probleme psihice. Aici nu stiu care e varianta corecta, da’ nici nu ma intereseaza.

Si hai sa zicem ca vedetele de mai sus, plus altele, nu au vazut in asta doar o oportunitate de a se mai baga in seama, si au spus cuvintele alea, care seamana de zici ca-s trase la indigo, sincer si dezinteresati, dar noi, oamenii care n-am cunoscut-o si nu ne-a pasat de ea, de ce trebuie sa trimitem mesaje de adio pe la diferite emisiuni, sa mergem la inmormantarea ei sau mai stiu eu ce? Pentru orice om de pe planeta asta, e moarta de mai bine de 10 ani, de cand n-a mai facut nimic, acum e doar oficial.

Radeam cand citeam pe un site asta: “Eu cred că sinuciderea Mădălinei Manole de fapt e o elaborată campanie de marketing la insecticid.

„Aţi avut zile în care nu v-aţi mai simţit frumoasă? Căutaţi o soluţie? O soluţie finală? Sunt, de fapt am fost, Mădălina Manole şi vă înţeleg perfect problema. Folosiţi cu încredere Furadan. Pentru zilele când o caserolă de îngheţată şi plâns la un film romantic nu sunt de ajuns!”

Dar nu era de ras, tipul chiar avea dreptate, cel putin partial. Nu s-a facut inca vreo reclama la Furadan, dar nici nu mai e nevoie, pentru ca deja se vinde, e pe val. O femeie s-a sinucis dupa acelasi model, si-un barbat a ramas doar cu incercarea pentru ca nu i-a iesit. Mai multe aici.

De fapt, daca ma gandesc mai bine, in astfel de situatii nu trebuie nici sa radem, nici sa plangem, doar sa ramanem indiferenti. Cand un om se sinucide, e din nebunie, teribilism, saracie sau prostie, iar de astfel de oameni n-are nimeni nevoie.

In final, intr-o tara in care toata lumea de intreaba de ce, dar nimanui nu-i pasa, avem un exemplu bun de urmat aici.

Ipocrizia loveste din nou

Aveam de gand sa scriu despre altceva azi, dar in conditiile astea mi-e imposibil, nu ma pot concentra la nimic cand vad ca televizoru’ si netu’ dau acelasi lucru over and over again de dimineata pana seara. Si ziua nu s-a sfarsit inca, deci mai e timp sa-mi impoaie astia capul cu un lucru care nu m-atinge cu absolut nimic.

Moartea Madalinei Manole a constituit subiectul principal pe ziua de azi. Toate emisiunile TV si ziarele, probabil si radio-urile, au desfacut firul in 4 la nesfarsit, repetand fiecare aceleasi chestii. Cum pot atatia oameni sa vorbeasca atat de mult si, totusi, sa nu spuna nimic? Da, s-a dus o cantareata relativ cunoscuta si importanta, care n-a mai scos un hit din ’91 si ultimul lucru aparut in media despre ea a fost c-a nascut anu’ trecut. O adevarata artista, intr-adevar! Nu zic ca nu merita un mic omagiu, din contra, trebuie sa ne amintim de ea, de cine a fost si ce-a facut de-alungul timpului macar azi, ca o data-n viata moare omu’, dar ajunge, e suficient! Era mult mai bine dac-ar fi purtat fiecare moderator o banderola neagra la mana in memoria ei si-ar fi vorbit cateva minute la inceputul emisiunii despre ea, dar atat. Asta ar fi fost un gest frumos, care-ar fi aratat ca nimeni nu si-ar dori sa profite dupa moartea ei, ca doar nu va imaginati ca cei care au vorbit ore-n sir despre asta au facut-o sincer, neconditionat si dezinteresat, nu?

Pe net chiar s-a facut o lista cu cele 10 motive pentru care am iubit-o pe Madalina Manole. Intrebarea fireasca pe care mi-o pun este: “Doar 10!?”. Adica eu am facut o lista cu 100 de lucruri care-mi plac la un tip pe care nici nu-l cunosc si de care ma despart Atlanticul plus alte mii de kilometri, si astia nu-s in stare sa scoata mai mult de 10 motive, despre un om pe care-l stiu de peste 20 de ani, dintre care mai mult de jumatate sunt absolut stupide?

Din cele 10 motive, 3 dintre ele se invart in jurul aceluiasi lucru si n-au nicio relevanta. Din punctul de vedere al unei persoane care nici n-o simpatiza, nici n-o antipatiza, adica eu, faptul ca a nascut la 42 de ani ( de parca nu s-a mai pomenit in lumea asta vreo femeie care sa nasca la peste 40 de ani), ca a revenit la forma initiala dupa 6 luni de la nastere ( ceva absolut normal, nu-i prima fiinta de pe mapamond care a slabit cateva kilograme) si ca nu si-a crescut pana acum copilul cu ajutorul bonei ( nici nu mai comentez, e prea stupid) nu imi trezeste niciun sentiment de admiratie, daramite de iubire. Asa se intampla cand n-ai nimic de zis, dar vrei, totusi, sa spui ceva. Dac-ar exista un titlu de cea mai putin inteligenta persoana in viata,spatamana asta sigur l-ar castiga Andra Dina, autoarea acestui articol.

De asemenea, sunt enervanti si oamenii care-au facut astazi turul tuturor emisiunilor facand pe ranitii si indureratii. Nu cred ca un om daramat de o asemenea stire, se duce la Acces Direct, Maruta & co la doar cateva ore dupa aflarea vestii din prea multa suferinta. Puteau plange, la fel de bine, si acasa, nu trebuia sa vina la Tv. Problema e ca nu si-ar fi indeplinit scopul, acela de a-l vedea lumea cum sufera ei inlauntrul sufletelor lor, trebuie sa-si scoata la iveala chinurile prin care trec. Asta e o buna oportunitate pentru unii de a se da de ceasu’ mortii degeaba. Altfel, ce motiv ar fi avut Mihai Constantinescu s-apara la televizor? Pacat ca nu-i singurul om ipocrit de pe-aici.

Si pentru cei care spun c-o sa-i fie mai bine pe lumea cealalta, voi stiti ca sinucigasii nu ajung in Rai, nu-i asa?

RIP.

Un mandat

Dac-as avea eu un mandat, as schimba multe-n tara asta. Nu pentru ca mi-ar pasa mie extrem de mult de ea, ca oricum o sa plec de aici in curand, dar asa, ca sa-mi dovedesc suprematia si-n domeniul asta si ca sa le-arat astora din guvern cum se conduce o tara ca lumea. E drept, un singur mandat nu mi-ar ajunge, si asta nu din cauza mea. As putea sa fac treaba sa mearga ca pe roate in 2 timpi si 3 miscari, dar nu cred ca poporu’ ar putea tine pasu’ cu mine, complacandu-se in mediocritate, in mocirla existentiala in care se afla. Si spun asta pentru ca, de-alungul timpului, am vazut 2 categorii de oameni: cei care vor sa evolueze, sa-si imbunatateasca modul de trai, dar fara sa faca nimic, nu-i de ajuns sa vina unu sa le-arate drumul, tre’ sa-i si care-n carca, si altii atat de idioti carora le place situaia lor, de altfel jalnica, si nu vor sa schimbe nimic la ea. Cu astfel de oameni nu se face treaba. Oricum, voi incerca, astfel ca, dupa ce voi intra in functie, o sa iau urmatoarele masuri:

In primul si-n primul rand, nu-mi place democratia. Nu-i buna. E rea. E malefica. Si n-o spun numai eu, de aceeasi parere e si Aristotel, unul dintre filozofii mei preferati, dar nu preferatul:

Masa e absoluta; fiecare prost luat in parte e un prost si atat. Dar toti prostii astia, luati impreuna, sunt un principiu istoric.
Prin insasi ordinea ei ideologica, democratia il obliga pe idiot sa stea alaturi de geniu si sa-i poata zice:”Ce mai faci, frate?” Partea proasta este ca oamenii de exceptie pot ajunge captivi in cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masa se exprima specia. Prin individ se exprima personalitatea. Numai ca, uneori, un individ ajunge sa influenteze foarte mult asupra maselor. Acestia sunt alesii. Istoria este facuta de alesi. Paradoxul societatii umane este ca multimea ii produce pe conducatori, iar acestia o conduc. Ideea de echilibru social este caracteristica oricarei democratii burgheze. Asta e forta constanta a democratiei. Iar extremelor – fie extremei stangi, fie extremei drepte –  care violeaza ideea de echilibru social, democratia le este ostila.

Un exemplu bun ar fi China, care are ca forma de guvernamant un mix intre democratie si comunsim. Asa voi face si eu cand voi fi la putere: o sa iau partile bune din comunism, pentru ca da, au fost destule, la fel si din democratie, si voi crea sistemul perfect.

Prima lege pe care as propune-o, as vota-o si-as aplica-o, ii va viza pe copiii inca nenascuti si pe posibilii parinti. Sa zicem ca 2 tineri proaspat casatoriti isi doresc sa faca un copil prin procesul tehnologic de perpetuare a speciei, asa cum zice Vadim. Toate bune si frumoase pana aici, insa treaba nu va mai fi atat de simpla ca pana acum, ci o idee mai complexa. In primul rand, in fiecare maternitate din tara va exista un birou in care viitorii posibili parinti tre’ sa se prezinte, sa-si faca o programare, iar mai apoi o cerere in care sa explice de ce-si doresc un copil. Daca cererea li se aproba, vor trece la urmatorul pas, care consta in sustinerea a doua teste, unul psihologic si altul de inteligenta. Daca obtin un rezultat satisfacator, merg mai departe. Ultimul criteriu consta in verificarea veniturilor si o vizita la domiciliu. Daca toate cele 4 probe sunt trecute cu brio, cei doi vor putea sa aiba un mostenitor, daca nu, vor fi nevoiti sa astepte 6 luni pana vor relua testele. E adevarat ca natalitatea va scadea dramatic in favoarea mortalitatii, dar decat s-avem o natie de oameni multi si prosti, mai bine putini si destepti.

Tot din aceasta categorie face parte si inseminarea artificiala, cu care nu sunt de acord deloc. Voi interzice fertilizarea in vitro, bancile de sperma, nasterea in eprubeta si mai stiu eu ce alte lucruri de genu’ asta. Daca nu poti face copii inseamna ca nu trebuie sa-i faci. E un semn de sus. Mai sunt unele femei care pot face copii, da’ n-au cu cine. Si asta e un lucru evident. N-ai reusit sa convingi pe vreunu sa faca copii cu tine, inseamna ca nu trebuie sa-i ai. Sau daca a suferit vreun accident care a daunat organelor genitale inseamna, din nou, ca nu tre’ sa se reproduca. Toate lucrurile au o explicatie logica, iar daca tu n-ai capatat super-puterea de a perpetua specia, e clar ca nu tre’ s-o ai. Daca tot ti s-au dezvoltat sentimentele materne atat de mult incat nu poti trai fara sa le exerciti asupra cuiva, poti oricand sa dai o tura pe la casele de copii. Sunt multe fiinte acolo care ar aprecia. As intelege metodele astea dac-am fi pe cale de disparitie, ca ursii panda, da’ asa, nu.

Ar fi mult mai multe de atat, da’ ajunge pentru azi.